În episodul 13 din Fata de la Fereastră, ce se va întâmpla? Rafet va putea supraviețui? Cum se va salva Nalan de știrile apărute despre ea?
După disputa violentă care a avut loc în casă, parcă toate setările s-au dereglat. Rafet a părăsit casa. Ceilalți rămași acasă sunt extrem de demoralizați și triști. În acest timp, Hayri scoate pe Rafet din hotel într-un scaun cu rotile. Aplicându-i masaj cardiac, îl readuce la viață. Pentru ca nimeni dintre cei vii să nu afle, Rafet se duc în secret la spital. Cei de acasă încep să se întrebe unde este Rafet. Când îl sună, nu reușesc să dea de el și nu primesc nicio veste. Tako, de asemenea, este pentru prima dată în necunoștință în privința locului în care se află Rafet.
Hayri îl duce pe Rafet la medic, folosindu-și propriul autovehicul. Dar pentru a nu fi aflat de mass media și de familie, merg la un doctor privat. Starea de spirit a Nalan este extrem de frântă. Ea conversează prin mesaje cu Cana. În acest timp, Cana, după ce și-a doarme copilul, îi spune prin mesaj că face toate acestea pentru a se răzbuna pe Feride. Cana adoarme copilul și coboară în sufragerie. Alp spune că a aflat totul și afirmă că Cana are o relație cu Sedat. Din acest motiv, o alungă imediat din propria ei casă. Chiar dacă Cana neagă, Alp nu îi crede afirmațiile. Apoi o dă afară cu forța.
Rămânând pe stradă, Cana primește un mesaj. Sedat este foarte furios și vrea ca Cana să stea departe atât de familia ei, cât și de el. Toate necazurile cad peste ea în acea noapte. Tratamentul cu care Hayri o adusese pe Rafet la medic este finalizat. Rafet a avut o zi groaznică și aproape că a murit. În plus, Hayri a făcut tot ce îi stătea în putință pentru ca el să se agațe de viață. Rafet va petrece noaptea sub observație. Acum trebuie să acorde mai multă atenție stării sale de sănătate. Poate că la următorul atac de cord nu va mai avea atâta noroc.
Cana, pusă pe drumuri și fără un leu, îl sună pe Sedat. Dar nemulțumit, Sedat nu răspunde apelurilor ei. A doua zi, toți privesc declarațiile jurnalistului care a făcut acuzații împotriva Nalan. Jurnalistul, pentru audiență și senzațional, a tăiat vorbele Nalan și a făcut un reportaj. Însă acum, jurnalistul apare la televiziune și difuzează declarațiile complete ale Nalan. Îi cere scuze și își recunoaște greșeala. Toți se simt puțin mai liniștiți după aceste știri.
Gülcihan și Rafet sunt convinși că persoana care forțase jurnalistul să facă acea declarație este Cavit. Selene și Gülcihan îl liniștesc pe Nalan și încearcă să o calmeze. Îi cer să se împace cu mama ei vorbind. Mai întâi, Nalan vrea să sară la Rafet, apoi să repare lucrurile cu mama ei.
Ajașul Cana sună casa pentru a vedea copilul după ce s-a cazat la hotel. Însă Bona informează că Alp a interzis contactul între Cana și copiii ei. Auzind asta, Cana se înfurie la culme. Rafet este acum la casa lui Hayri și locuiește acolo. Petrec mult timp împreună și ajung să se cunoască mai bine. Pe măsură ce trece timpul, Rafet începe să-l iubească pe Hayri mai mult.
Când Nalan află că Rafet locuiește acolo, merge la casa lui Hayri . Când îl vede la ușă, Hayri este foarte surprins. Nalan, care simțea ceva platonic, este acum chiar în fața lui. Nalan spune că a venit să se vadă cu Rafet. În acest moment, Sedat, care își parchează mașina, apare și el. Când îl vede, Hayri se simte puțin demoralizat. Apoi, Sedat și Nalan intră împreună în casă pentru a-l vizitape Rafet. Sedat îi cere socoteală tatălui pentru faptul că nu răspundea la telefoanele lui și pentru ce făcea acolo. În acest timp, Nalan observă plapuma roșie. Își dă seama că este aceea pe care omul de la hotel i-a pus-o pe spate în prima seară. Este profund surprinsă, ca și încremenită. Rafet refuză categoric să se întoarcă acasă. Pentru a-i determina pe Sedat și Nalan să plece, răspunde cu replici dure. În acest timp, Hayri este martor la toată conversația. Nalan, printr-o discuție logică, dar și emoționantă, îl convinge pe Rafet să se întoarcă acasă. Rafet are totuși o singură condiție: vrea să-i vadă pe toți la masa de seară, acasă.
Apoi, pe când pleacă de la casă, Sedat îi se adresează grav lui Hayri. Nu îi știe identitatea și scopul, dar îl acuză că e lacom după bani și că profită de slăbiciunile tatălui lui. În acest moment, odată cu venirea lui Nalan, discuția se încheie și Sedat pleacă de acasă. Nalan îi mulțumește lui Hayri pentru tot. Ea încearcă să detensioneze atmosfera spunând că Sedat a vorbit așa din cauza panicii. Când Nalan pleacă de acasă, își scrântește glezna și este pe punctul de a cădea. În acel moment, Hayri o prinde de braț și o împiedică să cadă. Între ei are loc o mică apropiere și o privire intensă.
Feride este foarte morocănoasă și are un comportament insuportabil. Cuvintele și atitudinea ei față de ceilalți sunt destul de deranjante. Adil nu mai poate suporta această situație și îi spune lui Feride că știe totul. El știe că soția sa a închiriat o casă chiar vis-a-vis de conacul în care locuiește Nalan. Adil nu este înțelegător în legătură cu această situație. El spune că Feride are cu siguranță nevoie de ajutor psihologic. Totuși, Feride nu dă nicio importanță cuvintelor lui.
Mai târziu, Sedat o aduce pe Nalan la casa mamei sale. Dar Feride nu se uită deloc la Nalan și se poartă rece cu ea. Apoi, Feride și Nalan au o discuție în grădină față-înfață. Nalan spune că știrile apărute despre ea nu sunt adevărate și că jurnalistul și-a cerut scuze. Însă Feride nu poate accepta faptul că fica ei se comportă cu atâta nepăsare și îi respinge explicațiile. Nalan spune că nu merită să fie tratată în acest fel de propria sa mamă. Feride continua să fie rece și distantă. Ea spune că nu se va apropia de Nalan până în ziua în care va afla că aceasta va avea un copil. Până atunci îi spune să nu se aștepte la comportamentul unei mame din partea ei. Aceste declarații ale lui Feride o afectează pe Nalan. Atitudinea mamei sale și modul în care se poartă cu ea o lasă șocată și profund întristată.
La cină de seară, toată familia este adunată la masă. Rafet face un anunț familiei adunate. Mai mult, el precizează că ceea ce urmează să spună nu este deschis discuțiilor. Rafet anunță că se retrage din Consiliul de Administrație al companiei. Această veste îi surprinde pe toți membrii familiei deoarece nimeni nu și-ar fi imaginat că Rafet ar lua o asemenea decizie. Hotărârea sa bruscă provoacă uimire și confuzie în familie. Rafet le spune că trebuie să decidă în cadrul familiei cine va fi noul președinte al Consiliului de Administrație. De asemenea, cere ca aceste decizii și discuții să rămână strict în familie. Nimeni din afară nu trebuie să afle despre aceste reforme.
După ce Rafet părăsește masa, toți încep să discute despre decizia lui. Omul despre care credeau că nu ar face niciodată un asemenea lucru, acum se retrage din afaceri. Când se lasă noaptea, Gülcihan îl întreabă pe soțul ei ce se întâmplă cu el. Este curioasă de ce se comportă astfel. După atâția ani în care le-a vorbit cu asprime, acum, pentru prima dată, Rafet pare supărat pe ei. Însă Rafet se ridică din pat, își ia lucrurile și părăsește camera. Spune că Gülcihan nu merităsă doarmă lângă el. Această atitudine o surprinde și mai mult pe Gülcihan. Adil și Cana se întâlnesc la barul hotelului. Adil, neștiind ce s-a întâmplat, se poartă politicos cu ea, dar vrea să se retragă în cameră fără să prelungească discuția. Totuși, Cana insistă și îl convinge pe Adil să bea ceva împreună cu ea. Pe parcursul nopții vor consuma alcool și vor sta de vorbă. La finalul serii, înainte să se despartă, Cana îi mărturisește lui Adil că îi este milă de el, gândindu-se că este un om singur și lipsit de afecțiune acasă.
A doua zi, Rafet pleacă de acasă fără să participe la micul dejun. Întreaga familie este surprinsă de comportamentul lui. Mai târziu, Rafet pleacă împreună cu Hayri, pe care l-a angajat ca șofer personal. Selen îi urmărește pe ascuns în timp ce stau de vorbă în grădină și este uimită când își vede tatăl plecând cu o mașină de lux. Când se întoarce, povestește familiei ce a văzut. Toți sunt uimiți de schimbarea lui Rafet.
După plecarea lui Rafet, toți încep să discute cine va fi noul președinte al Consiliului de Administrație. Levent își susține soția pentru această funcție. Muzo nu vrea să își asume mai multe responsabilități. Sedat, în schimb, se consideră foarte potrivit pentru acest rol. Atitudinea lui Sedat li se pare amuzantă lui Muzo și Selen, deoarece ei nu-l consideră potrivit pentru conducerea Consiliului. Gülcihan, pe de altă parte, nu vrea ca copiii ei să se certe pe această temă și le cere să ia o decizie comună.
Mai târziu, Nalan încearcă să-l liniștească pe Sedat, deoarece acesta este exasperat de prejurăcățile familiei sale. Urește faptul că ei cred că nu va reuși. Nalan îi oferă sprijin soțului ei. În același timp, Levent își liniștește soția. Selen nu vrea ca funcția de președinte al Consiliului de Administrație să ajungă la fratele ei, care, după părerea ei, a fost leneș ani de zile.
Hayri și Rafet ajung la fabrica deținută de Cavit. Cei doi vorbesc îndelung. Rafet îi cere să stea departe de familia și de copiii lui. Cei doi bărbați concurează de ani de zile și se acuză reciproc în mod constant, pentru că nu s-au înțeles niciodată și au luptat pentru aceeași femeie, pargata oricând să se sugrume unul pe celălalt. Discuțiile dintre Rafet și Cavit se prelungesc destul de mult. Se amenință reciproc și povestesc multe lucruri despre trecut și greșelile comise. Totuși, Rafet se enervează foarte tare din cauza cuvintelor lui Cavit și îl apucă de gât. Îi spune că îl avertizează pentru ultima dată și că, dacă nu-l ascultă, va plăti un preț greu. Apoi pleacă din fabrică împreună cu Hayri.
Mai târziu, Cavit o sună pe Gülcihan și îi povestește despre situație, deoarece crede că ea i-a explicat ceva soțului ei. Însă Gülcihan nu i-a spus soțului că problema cu jurnalistul a fost rezolvată de Cavit. În ciuda tuturor lucrurilor, Cavit este extrem de furios. Este hotărât să-l facă pe Rafet să plătească pentru că l-a făcut de râs în fața angajaților lui. Această situație o întristează profund pe Gülcihan și o lasă confuză, neștiind ce să facă.
Sedat a venit devreme la muncă și lucrează. Văzându-l așa, Selen și Levent sunt foarte surprinși. Sunt uimiți de ambiția lui Sedat, care își dorește cu ardoare funcția de președinte al Consiliului de Administrație.
Rafet petrece timpul pe malul mării împreună cu Hayri, când primește un apel de la unul dintre partenerii săi. Sedat le-a spus prietenilor săi că va deveni președintele Consiliului de Administrație și că tatăl lui îi va lăsa această funcție. Auziind asta, Rafet este foarte surprins. Crede că este prea devreme ca această informație să fie făcută publică, deoarece ar putea afecta compania și familia lor.
Târziu în noapte, Sedat încă lucrează. Primește un apel de la Cana, care îi spune că vrea să vorbească cu el despre ceva important.Însă Sedat îi răspunde că nu mai au nimic de discutat și că ar trebui să stea departe de el și de familia lui. După aceea, Cana își face planuri. Ia cheia camerei lui Sedat de la un prieten care lucrează la recepție. Vrea să-i pregătească o surpriză.
Rafet ajunge la biroul din hotel pentru a vorbi cu Sedat. Îl ceartă pentru că a spus prietenilor lui despre deciziile luate în familie, deoarece el intenționa să facă acest anunț personal și să gestioneze situația fără ca piața să afle. Dacă deciziile lui Rafet s-ar afla, companiile lor ar fi afectate negativ, iar acțiunile ar scădea în valoare. Îi reproșează fiului său că nu s-a gândit la consecințe și că prietenii lui ar putea spune totul părinților lor. Rafet îl insultă pe fiul său și îl critică pentru lipsa de judecată, spunând că nu este potrivit să conducă compania. Totuși, adaugă că, dacă frații lui Sedat îl vor considera potrivit pentru funcția de președinte al consiliului, atunci îi va da compania.
După ce Rafet pleacă din hotel, Sedat rămâne foarte afectat. Nalan s-a pregătit special pentru seară. Îl sună pe Sedat, care nu a ajuns încă acasă, și îl întreabă unde este. Sedat îi spune că lucrează și că va rămâne peste noapte la hotel. Rămânând singură cu Rafet, Gülcihan îl întreabă de ce a reacționat în acel fel. Rafet îi reproșează că a cerut ajutorul altcuiva pentru lucruri pe care el le-ar fi putut face și spune că nu îl suportă pe Cavit. Gülcihan îi explică faptul că nu a vrut să-l implice pe soțul ei în treburi murdare. Deși îi oferă motive logice, Rafet nu le acceptă și părăsește camera.
La recepție, prietenul Janei îi aduce cardul camerei lui Sedat. Cana se aranjează foarte bine, apoi pleacă spre suita regală unde stă Sedat. În același timp, Nalan ajunge la hotel și cere cheia camerei soțului ei de la un alt angajat de la recepție. Vrea să-i facă o surpriză.
Cana intră în cameră și îl așteaptă pe Sedat. Imediat după ea, Nalan intră și ea în cameră. Nalan merge la baie să se pregătească. Încearcă să-și adune curajul vorbind cu ea însăși. Cana, aflată la chiuveta de alături, îi aude vorbele. Este pe cale să fie prinsă de Nalan în camera lui Sedat. O vede pe Nalan pregătindu-se și așteptându-l pe Sedat, ceea ce o întristează.
Sedat se oprește din lucru și merge în cameră să se odihnească. Acolo este întâmpinat de Nalan. Gestul soției lui îi place. Apoi încep să facă dragoste. Cana îi urmărește în secret. După câteva sărutări, Sedat o vede pe Cana care îi privește pe ascuns și rămâne șocat. Se uită unul la altul cu uimire. Simțind că ceva nu este în regulă, Nalan se uită și ea spre ușă.
